Am făcut şi eu parte dintr-o sectă



Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Aceasta este povestea Mariei, care descrie cum a fost afectată în fiecare etapă de manipulare prin care a trecut-o secta abuzivă din care făcea parte. Pentru a descrie, ea folosește drept cadru modelul de trei pași al lui Kurt Lewin.

a. Dezorientare / confuzie

“Având în vedere că momentul în care am început să particip la întâlnirile organizației a fost când aceasta s-a desprins dintr-o școală biblică, totul era confuz. Nu înțelegeam de ce oamenii respectivi nu erau buni, erau trădători, erau în tot felul de moduri, pe care, evident, deși nu le credeam, am început să le accept, mai pe urmă chiar să le cred și să le rostesc chiar eu.”

b. Privare de senzaţii şi/sau supraîncărcare cu senzaţii

“Mi s-a spus (la început de către liderul principal, apoi și de către alți lideri) că îmi folosesc emoțiile prea mult în ceea ce privește familia mea și cum că ar trebui să vorbesc mai puțin cu ei, ca mai apoi să mi se spună că ar trebui să mă implic mai mult în “familia” pe care o am în organizație. Și, desigur, cui dai importanță mai multă, acolo îți focusezi mai mult emoția. Așa că, după un timp, eram foarte încărcată cu tot felul de emoții și stări față de tot ce însemna organizaţia. De la implicare totală, la dragoste pentru oamenii de acolo. Dar toate acestea erau la un nivel foarte ridicat, dacă cineva îndrăznea să spună ceva negativ despre organizație, deveneam tulburată și nervoasă.”

c. Manipulare fiziologică

Privare de somn

“Prin faptul că aveam multe întâlniri, timpul dedicat somnului, într-adevăr, era scurt. Având multe întâlniri seara, mai mereu se prelungeau, apoi se încheiau cu povești, deci ajungeam târziu acasă cam în fiecare seară.”

Privare de intimitate

“Aici ar putea fi date multe exemple.

Ceea ce mi se pare de specificat era că programul la care participam era foarte aglomerat și ni se recomanda să participăm la toate „activitățile“, astfel încât nu mai aveam timp nici de alte prietenii, relații sau activități în afara organizației.

În schimb, aveam mereu impresia că sunt importantă, fiind chemată la toate întâlnirile. Era o stare de importanță bună.

Trebuia mereu unul dintre lideri să știe ce se întâmplă în viața ta, ceea ce nu mi se pare neapărat greșit în alte circumstanțe. Dar aici treaba stătea în felul următor: dacă îi spuneam unuia despre problemele mele, sau lucrurile cu care mă confrunt, în următoarele zile îmi dădeam seama că aproape toată lumea din jurul meu știa. Dar și cu lucrul acesta m-am obișnuit.”

Schimbarea dietei

“De câteva ori pe an, aveam tot felul de restricții sau se aplicau anumite posturi: doar cu legume și fructe, doar cu lichide.”

d. Hipnoză

Întoarcere în trecut

“De multe ori mi s-a cerut să mă gândesc la trecutul meu, spunându-mi-se să observ lucruri care poate nu sunt rezolvate sau anumite răni de care nu sunt vindecată etc.”

Vizualizarea evenimentelor trecute

“În momentul în care mi-am dat seama de acele lucruri, trebuia să mă gândesc ce a provocat acele răni sau probleme.”

Relatarea poveştilor și utilizarea metaforelor

“Dacă vorbeam cu liderul despre probleme, mereu avea un exemplu de dat din viața lui sau a unui film văzut, sau o povestioară dintr-o carte citită. Folosea mereu glume care puteau fi interpretate.”

Folosirea legăturilor duble în limbaj şi utilizarea sugestiilor

“Erau multe lucruri care se repetau și care erau folosite foarte des. De exemplu se lua mult, în discursurile lui, de fosta organizație de unde s-a desprins, dar nu la modul direct, ci prin subtilități prin care toți înțelegeam același mesaj.”

Practicarea meditaţiei, scandărilor, rugăciunilor, cântecelor

“Aici pot fi date multe exemple, dar ceea ce mi s-a părut cel mai ciudat a fost când ne-a pus pe toți să ne punem pe jos și să ne gândim la tot felul de lucruri. Țin minte că în prima fază conștiința mea mi-a spus că e stupid, apoi desigur că imediat am acționat ca toți ceilalți. Meditația respectivă era pe un fond muzical instrumental.”

e. Manipularea persoanei în cauză pentru a o face să se îndoiască de propria ei identitate

“Nu o dată mi s-a întâmplat să mi se spună lucruri despre mine care nu erau adevărate. De exemplu, mi s-a întâmplat să îmi spună defecte pe care eu nu le-am mai văzut înainte în mine și nici nu mi s-a mai atras atenția până atunci asupra lor. Până la urmă le vedeam și eu, sau le făceam automat, fără să îmi dau seama. Pe lângă lucruri de genul acesta, nu mai credeam că facultatea pe care am ales-o era bună sau cel puțin nu îi mai ofeream importanță deloc.”

f. Redefinirea trecutului persoanei în cauză (prin implantarea amintirilor false, prin uitarea amintirilor plăcute din trecut)

“Probabil că lucrul acesta m-a afectat cel mai mult pentru că aproape renunțasem de tot la relația cu mama mea. Foarte des îmi spunea chestii neadevărate despre mama mea, pe care nici nu o cunoaște personal, desigur, a văzut-o de vreo două ori, dar știa că suntem rude cu ceva “inamici” de-ai lui. Plus că, eu o lăudam foarte mult cum că e credincioasă și e o femeie deosebită.

Îmi spunea că ea vrea să mă controleze și că sigur nu își dorește să fiu acolo cu ei, că ea nu îl place pe el (liderul) deloc. Și să mă gândesc că sigur a mai făcut asta și în trecut. Moment în care mi-am adus aminte de lucruri din copilărie, care deși într-adevăr s-au întâmplat, până atunci nu le dădusem importanță și nici crezare.

Mi-am amintit cum o amică mi-a spus că părinții mei sigur o iubesc mai mult pe sora mea mai mare decât pe mine. Când s-a întâmplat să îmi spună, nu am băgat de seamă, pentru că știam cât de mult mă iubesc părinții mei și nu s-a pus problema de astfel de chestii la noi în familie. Dar atunci, când mi se spuneau lucruri negative despre mami, mi-am adus aminte de afirmația respectivă și încet încet m-am depărtat de familia mea destul de mult. Mă gândeam că având în vedere că a încercat să mă controleze și nu a reușit, probabil de asta nu mă iubea așa de mult (lucru total eronat, desigur). Vorbeam mult mai rar cu familia și foarte superficial. Iar acasă nu mergeam aproape deloc.”

This entry was posted in . Bookmark the permalink.